Orasul vacantelor… Acolo, undeva între calea feratã si o colina parcã tãiatã de mâna omului pentru a face loc trenului era casa unchiului meu, un om plin de viaţa, fericit şi blând. Imi amintesc casa lor frumoasã cu o curte îingrijitã plina de stupi de albine si araci cu rosii bine coapte. Aveam si o verisoarã, Jenica. Era o domnisoarã pe vremea aceea. Intre noi nu s-a format nici o prietenie iar viata ne-a îndepartat definitiv. Am pierdut legatura cu ea. Acum locuieste cu sotul si copii la Ploiesti.
Cand mergeam acolo, tata si unchiul Stefan deschideau sticlele cu licoarea interzisã si tante Jeni
(mama prin adoptie pentru Jenica) începea sã se roage la Dumnezeu. Era adventistã si complet împotriva folosirii sângelui lui Hristos cu nesocotintã. Unchiul Stefan (care nu era incã convertit) si tata se iubeau cu toatã puterea dragostei lor de frati si nu tineau seama de nimic. Mama si tante Jeni nu s-au înteles prea bine niciodatã asa ca vacantele s-au întrerupt dupã un timp.
Am fost fericitã când locuind în Bucuresti si vizitându-mi pãrintii pe neanuntate i-am gãsit acolo pe tante Jeni si unchiul Stefan care le întorceau o vizitã. A fost ultima oarã când i-am vãzut. Erau bolnavi si au murit unul dupã altul în acelasi an fãrã sã ne mai revedem.
Dar cate amintiri am din Medias ! Desi veneam de la Dunare si nici de Brates nu eram departe, trebuie sã le fiu recunoscatoare acelor locuri cãci acolo am învãtat sa innot. O zi întreagã am fost trasã cu un cordon prins de talie pe apa sãrata a unui bazin din Bazna si ce surprizã a fost pentru mine când am constatat cã la mine acasã apa nu mã mai tinea la suprafatã fãrã sã dau aprig din mâini. Si ce struguri am mâncat ˆîn acele locuri ! Poate amintirile mele sunt exagerate dar boabe asa mari parcã nu am mai vãzut !
Si plimbarea pe care am fãcut-o cu Jeni si doi bãieti în pãdurea Grewen! Asa se numea, nu? Ce mult timp a trecut de atunci . . .
Postări
