E noapte. O noapte tăcută şi rece. Pe strada luminată, nimeni. Şirurile de maşini pline de promoroacă stau aliniate pe două rânduri. Pustiul apasă. De jur împrejur blocurile înalte, cu ferestre întunecate n-au viaţă. Privesc în neştire noaptea rece şi pustiul nefiresc luminat îmi încălzeşte inima. Ce îngheţată poate să-mi fie dacă lumina asta mă poate încălzi.
Intorc privirea şi sufletul meu îşi recapătă ura. Urăsc! Doamne cât de tare urăsc !
Camera este plină de umbre. Simt răsuflarea aceea care mă înfioară ca o bucată de ghiaţă băgată în sân. Vreau să o scutur de mine ca pe o lipitoare ce-mi suge sângele. Nu pot!
Nu pot! Acum vreaiu să ucid.
Postări
