marți, 20 octombrie 2015

26 Cum mă educa bunica mea...



Când eram eu mică, nu eram încă la şcoală, obişnuiam să îmi legăn picioarele care îmi atârnau atunci cand stăteam pe un scaun. Pe scaun nu prea mă aşeza nimeni decât atunci când mi se dădea să mâmânc şi trebuia să stau la masă. Cred că aşa fac mai toţi copiii gestul fiind un fel de neastâmpăr al vârstei, dar enervant pentru persoanele mature din jur. Probabil că pe bunica mea o enerva, sau poate doar dorea să mă dezveţe de acest obicei prost, aşa că pentru a mă determina să mă stăpânesc îmi spunea totdeauna să nu mai fac aşa, iar eu ca tot copilul curios întrebam “dece ?”.
Fiecare părinte are metoda sa de educaţie, bunica de fiecare dată când îmi cerea să fac ceva căuta să mă convingă că aşa este bine. Legănatul picioarelor când stai într-un scaun este o lipsă de manieră, de educaţie, “nu este bine”. Cum sa faci un copil să înţeleagă asta ? Bunica a ales să îmi spună că atunci când îmi legăn picioarele îl legăn pe Dracul. Credea ea că această asociere a gestului meu  cu un duh rău mă va speria. Chestia asta nu mai ţinea la mine de când tot bunica şi de fapt toti oamenii mari mă convinseseră cu altă ocazie că nu există draci. că dracii sunt ceea ce am eu în mine când sunt rea şi neascultătoare, aşa că mă distram şi mai aprig legănându-mi picioarele.
Poate am să vă povestesc altă data  întâmplarea care m-a convins că nu există draci.
Stiam deci că bunica vrea să mă păcălească şi mă distram pentrucă vedeam că ea nu ştia că eu ştiu că nu există draci. Dar educaţia trebuia continuată. Dacă nu mergea cu răul, trebuia să fiu luată cu binişorul. Cum să explice biata mea bunică că totuşi nu este bine să îmi legăn picioarele la masă “cu binele” ?
Pentru o discuţie cu un copil, credea ea, sau poate chiar aşa vedea ea problema, răul şi binele trebuie personalizat. Definiţiile abstracte nu prea sunt uşor de explicat şi sunt şi mai greu de înţeles. Trebuia să găsească ceva ce să atingă partea bună a fiinţei mele, nu să mă sperie.
Pentru ea orice argument moral era legat de Dumnezeu.  Exemplul personalizat trebuia deciI dat din domeniul acesta. Nu putea să apeleze chiar la Dumnezeu  căci se temea să nu strice ceva în cazul unei confruntări cu vesnicul meu " dece?". Atunci a apelat la un sfânt mai mic dar foarte puternic, "mama". Bunica mi-a spus că atunci când stă la masă un copil, Maica Domnului stă sub masă şi binecuvântează mâncarea, iar eu dacă dau din picioare pot să o lovesc. Nu prea stiam cine este acea persoană şi a cui mamă era dar bineînţeles că m-am uitat sub masă şi nu am văzut pe nimeni.
-Dar nu este nimeni sub masă, îmi amintesc că am spus eu.
-Maica Domnului este nevăzută, mi-a explicat bunica.
-Bine, este nevăzută dar dacă este sub masa unde mânânc eu, cum poate fi şi sub masa unde mânâncă odată cu mine şi alt copil?
Am spus asta pentrucă atunci  când eram eu la masă, erau şi ceilalţi copii cu care mă jucam.
- Maica Domnului nu este aşa, ca oamenii, este un duh sfânt mi-a spus bunica. Un duh sfănt este peste tot chiar dacă oamenii nu îl văd şi nu ştiu asta. Acum este sub masă şi vede că eşti neascultătoare !
Bunica îmi vorbea cu convingere. Simţeam că ea crede ce spune. Chestia cu Maica Domnului un Duh Sfant părea ceva serios căci observasem de multe ori că oamenii mari chiar credeau că există ceva sfânt. Nu mă bazam niciodată doar pe ce spunea bunica, deşi ştiam că bunica ştie mult mai mult decât alţii despre ce este sfânt,  dar prea vorbeau serios toţi oamenii mari când se discuta de Dumnezeu.
Atunci nu cred că am înţeles tocmai bine cum este cu Maica Domnului care nu se vede dar stă sub masa mea când mânânc,  dar bunica m-a convins. Pentru orice eventualitate am hotărât că .nu voi mai legăna picioarele când sunt la masă. Nu aveam de gând să mă port urât cu un Duh Sfant, mai ales că după spusele bunicii, era ceva ce se băga  mereu  în viaţa mea protejându-mă spre marea ei bucurie   .....
Si de  atunci nu am mai legănat picioarele cand stau la masă niciodată.