luni, 19 decembrie 2011

22. La Bal...

La Casa Armatei era bal mare. Balul Crăciunului. Ofiţerii îşi aduseseră nevestele şi copiii.
Lucian Diculescu, nou venit din capitală, cu gradaţie nouă de căpitan, se interesa de persoanele de sex femenin din garnizoană..
- Cam slabă situaţia pe aici ! Jale! Numai ţoape gătite ca la bâlci! Si ce de puradei! Care mai de care o mândrie a familiei noastre prospere...
Georgescu s-a uitat la el zâmbind.
Lucian Diculescu era un barbat ţanţoş si frumuşel. Ochi albaştri si par negru, o mustăcioară subţirică si virilă, mâini de pianist şi cam atât. Nu era nici prea înalt nici prea atletic dar arăta bine, proporţionat si svelt.
- Cum e comandantul?
- E cumsecade, înţelegător, dar să nu-l minţi. Şi nevastă-sa e o femeie de treabă. Face nişte plăcinte !
- Ce plăcinte?
- Totdeauna de ziua lui ne trimite nişte trataţii mişto!
Lucian a trecut cu vederea peste cuvântul mişto şi a întrebat
- E cu cineva?
- Cine? Doamna? E femeie serioasă.
- Nu există femeie serioasă începu Diculescu să se amuze. E nasoală?
- Nu, e drăguţă.... Uite-o aia este şi îi arătă căpitanului o femeie de treizeci si ceva ani, nu prea înaltă, cu un păr bogat, vopsit acaju închis, ochi verzi si buze corai, faţă rotunjoară si drăgălaşă, cu năsuc nostim si privire veselă. Dansa cu colonelul, un bărbat înalt, brunet, cu privire ageră şi ţinută dreaptă, elegantă. Dansau frumos iar doamna colonel îşi mişca fundişorul şi picioruşele cu tocuri cui, incitant.
- Mă aşteptam la o altfel de femeie, spuse el. E ca o savarină! O savarină dulce, izbucni capitanul în râs.
Apoi adăugă, „Fii atent la mine, a mea este!”
Georgescu zâmbi la fel de indulgent ca şi până atunci...
Căpitanul Diculescu pândi momentul când colonelul s-a oprit din dans şi s-a prezentat şefului cerând permisiunea să danseze cu doamna.
Doamna aceea mignonă, cu un piept bine făcut se învârtea repede şi uşor. Încercă să schimbe pasul aşa fel încât să îşi împiedice partenera de dans dar doamna colonel i-a atras atenţia scurt „Fii atent!” Si i-a aruncat un zâmbet superior de „nevasta şefului”.
Lucică, puţin lovit în amorul propriu începu atacul.
-Ce zici? Ne mai vedem?
- Doamna colonel uimită a căscat buzele ei corai şi a răspuns puţin jignită.
- Ce ziceţi? Corectă ea. Bănuiesc că ne vom mai întâlni în uitate. Oraşul e mic şi se pare că locuim în acelaşi bloc. Toţi angajaţii unităţii locuim în acelaşi bloc.
- Da poate ne facem şi o vizită, îndrăzni el în continuare sigur pe farmecul său.
Doamna colonel nu era o sfântă şi nici nu i-ar fi displăcut să fie curtată, deşi nu se gândea la o relaţie care să-i tulbure căsnicia, dar abordareaa obraznică a acestui tinerel o irita. Lucică tocmai pe iritarea partenerei miza.
- Hai, ca doar nu îmi spuneţi mie că nu aţi mai intrat in casa unui bărbat!
Buzele corai ale doameni colonel rămaseseră întredeschise de uimire.
- Păi... chiar.... bineînţeles că nu am mai intrat în casa unui subaltern al soţului meu. Si ochii ei verzi îl priveau căscaţi.
- Lucică se amuza copios.
- Doar nu vreţi să ziceţi că nu v-aţi înşelat soţul nicodată. Si după o apropiere aproape sentimentală de pieptul ei, s-a îndepărtat ca să îi privească uimerea din ochi.
Ce dulce este savarina mea! Îşi zicea el în gând.
Ica, diminutivul de la Florica care era numele de botez al doamnei colonel, îşi privea partenerul de dans gândind cum trebuie să reacţioneze la atâta îndrăzneală. E chiar obraznic, îşi spunea ea. Trebuie să-l pun la punct.
- Nu există femei care nu şi-au înşelat soţul niciodată. Doar cele foarte urâte pot face asta. Si să nu îmi spuneţi mie că am găsit soţia care nu îşi înşeală soţul.

- Nu soţul, ci amantul ! I-a aruncat răspunsul Ica peste umăr, însoţit de un răs zgomotos.
Melodia s-a terminat şi căpitanul Lucică i-a sărutat mâna doamnei colonel privind adânc în ochii ei şi pregătindu-se să o conducă la soţul ei.
Ea s-a întors pe tocurile ei cui şi a pornit repede spre colonelul, soţul ei.
Lucică abia se putea ţine după ea, dezorientat.
Intors la locul lui l-a întrebat pe Georgescu.
- Cine este amantul colonălesei?
- Ce amant? Habar n-am. Nu ştiu să aibă pe cineva. Dece?
- Aşa... A răspuns Diculescu în doi peri. Nu se poate să nu aibă un amant. O fi un ştab de la Bucureşti...
- Nu ţi-a mers cu savarina? A întrebat Georgescu.
- Nu-i asta, dar nu este interesantă deloc.Ce femei mai sunt pe aici?