- Banii nu sunt totul în viaţă. Unii oameni au bani şi sunt nefericiţi. De cele mai multe ori toţi renunţăm la bani pentru o simplă mulţumire sufletească.
Cuvintele astea le spunea un bãrbat cãtre alţi doi care au protestat revoltaţi: ” Banii nu aduc fericirea? Numai un nebun poate sã creadã asta. Numai un om cu psihicul zdruncinat ar renunţa la bani pentru o ipoteticã fericire! Banii sunt o realitate, fericirea o iluzie!”
Doamna Deleni, colegã de serviciu cu bãrbaţii care discutau aşa aprins îl privea pe furiş pe primul. Credea cã vorbeşte pentru ea şi lucrul acesta o încânta. De aproape trei luni ea şi Victor erau mai mult decât colegi şi vorbele acestea le rostise chiar ea la ultima lor întâlnire. Atunci sugerase că este gata să renunţe la căsătoria ei dacă şi el ar fi liber.
Doamna Mauriciu, o persoanã drãguţã dar care avea o adevãratã slãbiciune în a contrazice interveni în discuţie:
- Oamenii sunt vieţuitoarele cu cea mai bogatã activitate psihicã. In mod normal banii ar trebui sã aducã fericire dar dacã din complicata ta activitate psihicã rezultã altceva nu înseamnã cã eşti nebun. Dupã pãrerea medicilor nu existã om perfect sãnãtos dar asta nu înseamnã cã toţi trebuie sã ne tratãm, sã ne internãm la spital sau la ospiciu.
Si dupã aceste fraze doamna Mauriciu aşteptã parcã aplauze. Bãrbaţii însã sãrirã la unison. ”A! In viaţa ei existã o dereglare psihicã pe care o apãrã!”
Femeia a cãutat sã scape de discuţii spunând cã în ceea ce o priveşte dacã ar avea bani ar fi fericitã şi s-a îndepãrtat de grupul de bãrbaţi. Avea un sentiment nelãmurit de vinovãţie. Se simţea mincinoasã dar nu putea stabili cauza.Incercã sã-şi imagineze de la ce sumã de bani ar considera ea cã ar putea sã se considere ”fericitã” aşa cum afirmase. S-a gândit cã banii în sine nu constituiau mare lucru şi important era ce puteai face cu ei dar nici concluzia asta nu pãrea satisfãcãtoare.
Avea o situaţie materialã mai bunã decât mulţi de acolo. Avea o casã de invidiat, o maşinã la fel şi un soţ cu o poziţie socialã importantã şi la toate acestea era gata sã renunţe. Incã nu se aflase, sau mai corect spus doar aşa credea ea, dar nu mai locuia împreunã cu soţul de douã luni. Voia sã divorţeze. Stãtea în gazdã, fãrã apã caldã, fãrã baie, fãrã tot felul de obiecte care fac viaţa confortabilã.
Era sâmbãtã. Doamnul Mauriciu o cãutase la serviciu şi o invitase sã meargã împreunã într-o excursie, cu maşina, unde doreşte, fãrã obligaţii. El încã nu se împãcase cu ideea despãrţirii şi mai credea cã dacã va şti cum sã se poarte îşi va salva cãsnicia.
Doamna Mauriciu puţin dezamãgitã de ”fericirea” care îşi închipuise cã o aşteaptã atunci când se hotãrâse sã îşi urmeze sentimentele îşi punea sincer întrebarea dacã nu cumva cei doi bãrbaţi aveau dreptate. Dar nu, era încã fericitã ! Ochii îi strãluceau, era mândrã cã poate sã înfrunte totul, cã refuzasa invitaţia soţului. Era mândrã cã nu îşi pierde încrederea în fericirea ei. Desigur, ar fi dorit o primire mai entuziasmatã din partea celui de la care aştepta salvarea sufletului ei dar nu era bine sã despici firul în patru când iubeşti. Intâi trebuie sã dai şi apoi sã primeşti îşi zise ea şi din acea clipã nu s-a mai gândit decât la întâlnirea din acea zi. Valentin a întâmpinat-o cu zâmbetul lui de totdeauna şi au intrat la un restaurant.
- Draga mea, plec la Ploieşti şi vin tocmai luni, începu el.
- Merg şi eu, s-a repezit doamna Mauriciu fericitã de excursia pe care o întrevedea.
Valentin avu o scãpãrare de necaz în privire şi a hotãrât la fel de repede ca şi doamna Mauriciu sã nu mai plece.
- Rãmânem aici! Nu are rost sã plecam doar pentru o zi. De altfel luni iau leafa şi astã seara am de gând sã fac niste buletine pronosport de toţi banii care mi-au rãmas. Este o etapã grea, cu multe posibilitãţi şi vreau sã mã concentrez.
Doamna Mauriciu prevãzu ceva ameninţãtor. Valentin era un jucãtor de pronosport înrãit şi ca orice jucãtor pasionat avea superstiţii. ”Acum ce superstiţie mai are?” se întreba ea.
Incercã sã fie un cãteluş vesel, sã facã glume, propuse sã joace şi ea cu el, s-a interesat de regulile jocului, s-a prefãcut plinã de interes şi l-a asigurat cã va câştiga cu siguranţã, cã aşa simte ea. Valentin însã a simţit un cuţit în inimã şi a cerut plata. Se simţea un fel de ”coate goale”pe care cãmãtarul îl amãgeşte cã va deveni ”prinţul fericit”doar ca sa-şi plãteascã datoriile la timp.
Femeia a simţit cã îi fuge pãmântul de sub picioare.
- Valentin, ţie îţi este necaz pe mine?
- Sigur cã da! Ai noroc, ai avut noroc mereu, ţi s-au îndeplinit toate planurile. Acaparezi norocul.
- Ce noroc ? Ce ţi se pare la mine atât de norocos?
- Totul! Si Valentin nu a considerat necesar sã mai spunã ceva.
- Nu sunt norocoasã, a protestat ea. Iţi fac aceastã impresie pentrucã sunt hotãrâtã şi ştiu ce vreau.
Reacţia lui Valentin a fost devastatoare pentru doamna Mauriciu. El s-a hotãrât brusc sã se întâlneascã cu ea abia mîine searã. Sã îl aştepte deci mîine la ora şase. Era hotãrât!
Doamna Mauriciu a petrecut sâmbãta seara şi dimineaţa de duminică singurã, cu ochii în strãfundul sufletului ei. A început sã se gãteascã de la ora trei. La 6 fãrã cinci minute arãta ca o fetiţã care îl asteaptã pe Moş Crãciun. La 6 şi treizeci de minute mai aştepta ”plinã de noroc” cu zâmbetul sãu imperturbabil. La şapte fãrã un sfert a luat autobuzul şi s-a dus la Valentin unde cineva a stins lumina la venirea ei şi a rãmas în tãcere. Oare se putea sã fie cu altã femeie?
Cu acelaşi zâmbet doamna Mauriciu s-a întors în camera ei fãrã apã caldã şi unde fãrã zgomot, aşa, deodatã, s-a ars becul. A început sã citeascã despre arta abstractã utilizând lumina de pe culoar. Nu se simţea în stare sã ia nici o hotãrâre. ”Sunt sigurã cã mã iubeşte. Era supãrat cã nu i-au ieşit rezultatele la pronosport. Mâine mã va cãuta şi ne vom lãmuri. Nu trebuie sã mã pripesc. Nu trebuie sã mã pripesc ! ”
Postări
